Children of a Lesser God

I walk the line..

thorarchdevil — Tue, 26 Jan 2010 20:51:10 +0000

si asta e tot ce simt ca trebuie sa fac. e un drum ingust, nici eu nu incap bine pe el. nu-i vad sfarsitul si nici nu trebuie. cand o sa ajung acolo o sa stiu. nu ma uit inapoi, stiu ce a fost pe marginea drumului, ce a ramas in urma nu ma mai ajuta cu nimic, singura urma calda e cea pe care o las acum, odata ce am ridicat piciorul din ea, nu mai este parte din mine cel ce sunt, e parte din cel ce am fost, imi poarta parfumul, imi tradeaza directia dar nu mai sunt acolo. alerg sau ma tarasc, drumul imi este zambet. e numai al meu, cateodata este singurul lucru pe care il am. ma va seca pana ii voi ramane praf, ma va devora pana cand voi ramane suflet, curat, umblandu-l. drumul sunt eu, asa cum am fost, sunt si voi fi, umblandu-ma inauntrul universului meu, liber, inchis in infinitatea mea.

Privind afara..

thorarchdevil — Tue, 26 Jan 2010 20:13:12 +0000

prin ochii inchisi, trag aerul rar si rece in piept, il simt cum imi strapunge plamanii, imi iese prin piele, imi ridica pleoapele.. e noapte. nimic de vazut nici cu ochii deschisi. fum? e al meu. nici nu mai stiu daca e o parte din mine ridicandu-se spre orizonturi mai bune sau banalul monoxid de carbon din arderea lutului astuia in bucatele mici si albe, lungi si delicate. e frig. evident. ar fi trebuit sa ma surprinda? nu, nimic nu ma mai surprinde. cu atat mai putin ceva atat de banal ca o noapte neagra de iarna in care fumul urca spre cer. spre cer? in intunericul asta nici nu mai stiu incotro e sus. sau daca sus e cerul. poate ca dupa ce am inchis ochii, cerul e undeva in dreapta, ascuns de apa aia albastra.. cel putin banuiesc ca e albastra.. de aici pare neagra. nici mana nu mi-o vad.. simt ca o ridic, si ii fac cuiva cu mana. de ce? cine naiba sa ma vada in bezna asta. ma opresc. ce-mi veni sa-i fac cuiva cu mana in intunericul asta? de bun venit. cine ar veni in negura asta? de bun ramas.. unde ai pleca cand nu vezi unde te poarta picioarele? de ce am deschis ochii? doar vad si cu ei inchisi..

Where do I take this pain of mine?

thorarchdevil — Tue, 17 Nov 2009 12:01:05 +0000

Asa incepe o capodopera Metallica, ale carei versuri le gasiti aici. Intr-adevar, unde? Unde poti sa o duci cand privesti pe geam si nu vezi decat o prelungire a golului din tine? Cu cat ai mai mult timp liber, cu atat esti mai preocupat sa-l umplii, sa nu mai simti durerea ce se aduna proportional cu timpul care trece departe de Omul care te vrei, in bratele in care te doresti.. Si nu mai simti nimic decat neputinta de a te umple din nou: incerci, si pana sa mai incerci sa mai pui ceva peste, esti din nou gol.. un gol care macina, cateodata te intrebi ce mai are de macinat cand te stii gol, dar nu conteaza, intotdeauna mai gaseste ceva sa dizolve.

Un trunchi putred fara seva care-i dadea forta sa creada ca exista zambet dincolo de cerul si lumea gri careia ii spunem toti casa.

Ce mai ramane de facut? Unde te duci? Cu ce sa te umplii? Ce mai ai din tine? De ce nu mai poti zambi? Cine ai ramas? Cum te mai definesti? Ce mai e frumos in tine? De ce ai mainile asa de reci? Nu te mai gandi la zid.. Ai batut cu pumnii in el si ai smuls caramizi din el, l-ai hranit cu lacrimi.. el crestea pe partea cealalta. Nu ai putut nimic, niciodata. Poti sa faci lucruri incredibile. Bucura-te de ele. Macar incearca.

Spune-mi, cand eu inchid ochii strans, universul dispare?

thorarchdevil — Sun, 25 Oct 2009 20:59:32 +0000

Si asteapta nerabdator sa-i deschid din nou si sa-i dau viata?

Hotul de lumina

thorarchdevil — Wed, 30 Sep 2009 18:03:54 +0000

Era seara.. sprijinit de reclama prafuita trimiteam fumuri spre inaltul cerului, parca incercand sa ma ridic cu el, sa ma risipesc in ceva mai curat decat in autobuzul care nu mai venea sa ma poarte spre casa care parea mai departe decat imi puteam arunca mintea la ora aia mizerabila. Incepea sa se insereze, ca de obicei in septembrie (in cateva minute se stinge si urma de lumina care mai incalzeste fetele incruntate din jur, dar stiti asta, desigur). Pierdut in cateva ganduri gri, imi ridic privirea, un fascicul care nu prea mai percepe nimic zilele astea, si un gest neasteptat ma opreste. In fata mea imi zambeste si ridica mana, fluturand-o prieteneste deasupra parului gri si murdar, un om nebarbierit, cu cativa dinti lipsa, tusind cat sa nu-si dea duhul. Ma gandesc de unde-l stiu si cum de pare atat de bucuros ca ma vede. Omul isi pune mana la gura, mai tuseste de cateva ori, isi muta privirea de la mine si se aseaza pe trotoarul (banuiesc) rece. Opresc autobuze multe-multe, cat sa ia toata gloata care asteapta cuminte o salvare, chiar si pentru fumatorii bucurosi ca le-a venit randul sa se scurga spre orizonturi familiare, care abandoneaza pretioasele bete cu varf incandescent ce arunca raze rosiatice in praful care primeste o aura aproape mistica. Ca un cersetor pe o plaja de aur, omul meu sare de pe trotuar si isi impodobeste dupa fiecare autobuz degetele cu 3-5 comori proaspat castigate, tragand fum dupa fum din fiecare, cu o grimasa extatica, privind in jur si razand sincer, in gura mare. Ti-am zambit, om fericit..

Children of a Lesser God se inchide.

thorarchdevil — Tue, 18 Nov 2008 10:29:47 +0000

Children of a Lesser God se inchide. Fara preaviz, fara prea mult zgomot si fara glorie. A aparut dintr-o nevoie de descarcare a unui univers preaplin si dispare intr-o coaja de nuca, mult prea incapatoare pentru ce a mai ramas in loc de suflet. Putea sa fie mult mai mult decat un blog cu cateva insemnari, putea sa fie expresia unei fericiri care sa inspire pe cel ratacit pe pagina asta.. putea sa fie multe. dar nu a fost.

Ramaneti cu bine, Copii ai unui Dumnezeu prea mic..

Ma auzi dincolo de zid..?

thorarchdevil — Thu, 06 Nov 2008 21:23:38 +0000

Cum smulg caramizile din el, urland in mine sa sfasii linistea ce m-a cuprins in sugrumare? Ma simti cum cutremur lumea sa il daram? Ma vezi cum il ud cu lacrimile mele sa-l macin? Ma mai simti in bratele tale? Acolo nu mai e decat o umbra rece.. o vaga mireasma de mine.. sau doar asta simti cand inchizi ochii si intinzi degetele inainte, sa simti sub ele caldura sufletului meu? Mainile tale trec prin zid, sa-mi cuprinda tampla.. sa ma traga dincolo de el.. dar numai mainile tale trec dincolo.. Ma auzi dincolo de zid..? Cum smulg caramizile din el..?

Si intinzi mana inauntrul tau..

thorarchdevil — Sat, 27 Sep 2008 14:38:53 +0000

sa cuprinzi grauntele de lumina pe care il stii acolo dintotdeauna.. si incerci sa-l cuprinzi in palma, sa-l aperi de tot ce il macina.. sa-l atingi.. sa-l simti incalzindu-te ca atunci, demult, cand erai complet.. stii ca din el iti tragi toata puterea, tot zambetul curat pe care nu l-ai mai avut de-atunci de cand lumea ti s-a faramitat in praf negru si innecacios, cand grauntele ti s-a facut si mai mic si s-a infasurat in praful ce-l inconjura ca sa isi apere stralucirea.. o sufocare in durere si lipsa de caldura.. atunci cand nu l-ai mai vazut stralucind si ai crezut ca totul e pierdut.. cum sa-l aperi cand nu-i vezi stralucirea si nu ii simti bunatatea de sub cenusa ce-l ascunde ca sa nu se piarda? acum ca l-ai intuit il stergi de patura de tina si il strangi tare.. sa nu-ti mai scape.. si astepti.. e bine.. ti-e calda mana.. o aripa iese din amortire si bate usor aerul.. dar cealalta mana.. infrigurata si nemiscata.. cu degetele tremurand.. asteapta..

Un vas aproape gol.. altadata plin peste masura..

thorarchdevil — Mon, 25 Aug 2008 20:14:41 +0000

care se revarsa din ceea ce stiam mai frumos si mai pur in mine. O coaja atat de fragila mai apara esenta, incat e de ajuns sa suflii asupra-i si totu-i pierdut pe vecie.. Traim mereu cu impresia ca avem tot timpul din lume, sa traim, sa zambim si sa iubim.. Nu mai avem timp de dat, nu am avut niciodata, nu o sa avem niciodata.. suntem doar orbi in cautarea unui ciob de lumina, pe care il putem gasi si faramita incet, de bucurie ca l-am gasit..

: Deviant art..

Unforgivable Sinner

thorarchdevil — Thu, 26 Jun 2008 20:31:58 +0000

Un ciot bine ascuns sub o patura de amintiri care par sa-l camufleze in totalitate, sa-l faca suportabil, un ciot care pare dizolvat in acceptare si totusi care apare cand simti ca nimic nu-ti poate tulbura binele care te invaluia si care te facea sa visezi ca viata iti este acolo unde ai vrea sa fie.. si cand apare te face sa te intrebi daca ti-l poti ierta vreodata, fie el real sau creat de propria ta viziune din momentul respectiv, un bolovan pe suflet pe care l-ai acceptat demult cu resemnare dupa cum constantele care te modelau la acel moment te ghidau in viata ce iti parea o proiectie infinita a momentului trecut, in care nimic, dar absolut nimic nu se va schimba.

Cea mai mare pedeapsa este cea de a purta mai departe greutatea cu resemnarea de atunci, desi hotararea din trecut nu mai este demult confirmata de prezentul din care isi trage esenta viitorul.. o sentinta auto-impusa, stramba ce limiteaza viitorul care iti trebuie neingradit de nimic pentru a deveni tot ceea ce poti fi.